Institutele de cercetare științifică din cadrul Universității de Stat din Moldova, Universității
Tehnice din Moldova, Academiei de Studii Economice, Ministerului Culturii și Ministerului
Educației și Cercetării fac apel către toți cetățenii ca să participe la alegerile prezidențiale din
3 noiembrie 2024 și să susțină parcursul european al Republicii Moldova.
Realizarea vocației europene a poporului Republicii Moldova și aderarea la Uniunea Europeană alcătuiesc două componente ale intereselor sale naționale, cărora, actualmente, le revine rolul hotărâtor în procesele de modernizare și democratizare. Republica Moldova nu poate să-și permită luxul să rateze această fereastră de oportunități, această deschidere fără precedent din partea
instituțiilor europene, iar parcursul european solicită nu acțiuni declarative, ci asumate și fezabile.
Cercetătorii științifici și cadrele universitar-didactice din Republica Moldova beneficiază de mai multe programe și acțiuni europene, în special Programul Orizont și Acțiunile de mobilitate COST, fapt care le-a permis să devină parte cu drepturi depline a spațiului european de cercetare și inovare.
Organizarea și desfășurarea manifestărilor științifice și științifico-practice, publicarea lucrărilor științifice în ediții prestigioase, inclusiv cu suport european, reprezintă alte posibilități de care se pot bucura cercetătorii din Republica Moldova.
Prin participarea la scrutinul prezidențial din 3 noiembrie 2024 și susținerea parcursului
european, cercetătorii științifici vor contribui la apropierea începerii negocierilor pe marginea
capitolelor acquis-ului comunitar, inclusiv capitolul cu numărul 25, consacrat educației și cercetării.
Consiliul Directorilor Institutelor de Cercetar

By ifr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *