Scurt istoric

Instituția Publică Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” (în
continuare – Institut) este persoană juridică, cu statut de instituție publică, succesorul legal al
Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, având ca fondator Ministerul Educației și
Cercetării.
Institutul, fondat în 1958, cu denumirea Institutul de Limbă şi Literatură, este una dintre
cele mai vechi structuri administrativ-organizaţionale academice în care se studia limba,
literatura şi folclorul din Basarabia şi din Transnistria. Oficial, cercetările în domeniul ştiinţelor
umanistice au început la 12 iunie 1946, când s-a creat Baza Moldovenească de Cercetări
Ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a URSS şi, respectiv, Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură,
cu sectoarele de istorie şi arheologie, de limbă şi dialectologie, de literatură şi folclor, director
interimar fiind numit V. Senchevici.
Institutul a suportat, de-a lungul timpului, câteva reorganizări. Ultima a fost cea din 2006,
când Institutul de Lingvistică, Institutul de Literatură și Folclor și Centrul Național de
Terminologie s-au reorganizat prin contopire și au constituit Institutul de Filologie al AȘM, iar
director interimar a fost numit domnul Ion Bărbuță, doctor în filologie. Din 2018, Institutul este
înregistrat cu denumirea Instituția Publică Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-
Hasdeu”, având în structura sa 3 centre de cercetare: Centrul de Lingvistică, Centrul de
Literatură şi Folclor și Centrul de Terminologie.
Directori ai Institutului, în diferite perioade, au fost: Iosif Varticean (1958-1961), Nicolae
Corlăteanu (1961-1969), Simion Cibotaru (1969-1984), Haralambie Corbu (1984-1987), Silviu
Berejan (1987-2000), Ion Bărbuţă (2000-2007), Ana Bantoş (2007-2009), Vasile Bahnaru (2009-
2018). Din 2019, director al Institutului este doamna Nina Corcinschi, doctor habilitat,
conferențiar universitar.
Institutul continuă tradiția preocupărilor filologice, prin organizarea și prin desfășurarea
cercetărilor științifice fundamentale și aplicative în domeniile: limba română, literatura și
tezaurul folcloric românesc, terminologia tehnico-științifică.
Institutul, sub îndrumarea unor distinși specialiști în domeniu, precum Vasile Coroban,
Eugeniu Russev, Gheorghe Bogaci, Ion Vasilenco, Vasile Badiu, Efim Levit, Pavel Zavulan,
Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, George Gogin, Marcu Gabinschi, Nicolae Raevschi etc. și cu
participarea cercetătorilor competenți și pasionați, a pus la dispoziția culturii naționale lucrări de
mare importanță, inclusiv enciclopedii, dicţionare, atlase lingvistice, monografii tematice,
manuale etc.
Publicaţiile periodice ale Institutului sunt revistele Philologia şi Limbă, Literatură,
Folclor.