Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, împreună cu Institutul de Istorie ale USM,  au fost partenere ale Programului Interdisciplinar pentru Profesorii de istorie și limba și literatura română „Academia Basarabiei”, ediția I, 4-7 iulie 2024, Chișinău.

Proiectul „Academia Basarabiei”, organizat de USM și AGIRo.MD, și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, a debutat pe 4 iulie în Aula Regina Maria a USM, cu prelegeri susținute de nume academice de rezonanță: Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, Ioan Cristescu – director al Muzeului Literaturii Române din București, Allain Lamassoure – președintele Observatorului cursului de istorie în Europa; Igor Șarov – rectorul USM, Valentina Olaru – Secretar de Stat al MEC, Anatol Petrencu – profesor universitar. Lucrările au continuat la Complexul turistic Coștești, unde primul panel, moderat de dl. Pavel Cerbușcă l-a avut drept invitat de onoare pe Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie. Domnul director a conferențiat pe tema valorilor europene în contextul educației istorice.

Cel de-al doilea panel a integrat abordări despre interdisciplinaritatea educației lingvistice și literare. Directorul Institutului de Filologie Română, Nina Corcinschi, a conferențiat despre colaborarea cu Institutul de Istorie, enumerând cărțile și proiectele derulate în comun.  Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” a fost reprezentat și de doamna Natalia Hariton, directorul Centrului de Literatură și Folclor.

În cadrul „Bibliotecii vii” și a schimbului de carte, Nina Corcinschi a oferit pentru participanți un set de cărți de cercetări lingvistice, literare și folclorice, produse de cercetătorii Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”.

By ifr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *