
Doamna Maria COSNICEANU, un renume între nume, încununează zilele acestea o frumoasă vârstă! Colegii de la Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al USM îi sunt aproape la ceas aniversar și-și exprimă profunda admirație și recunoștință pentru că a ales cercetarea ca menire pe parcursul celor șase decenii de activitate în cadrul institutului, pentru studiu și implicare continuă în unul dintre cele mai sinuoase și interesante domenii – antroponimia, pentru devotament şi capacitatea de sacrificiu, pentru perseverență şi acribie, pentru corectitudine și modestie, pentru căldură sufletească și înțelegere colegială!
Lingvista Maria Cosniceanu a elaborat numeroase lucrări de valoare în domeniile gramaticii, stilisticii, cultivării limbii, însă este recunoscută în republică şi peste hotare datorită studiilor consacrate antroponimiei naționale. Or, cercetătoarea Maria Cosniceanu a reușit să publice lucrări de o reală importanță, de care lingvistica românească nu va putea face abstracţie: Nume de persoane (în colaborare, 1964, 1968, 1974); Studiu asupra numelor de persoane (1973), În lumea numelor (1981), Reflecții asupra numelor (1986), Dicționar de prenume și nume de familie (1991, 1993, 1999), Dictionnaire historique de l’anthroponymie romane (în colaborare, 1997, 2004); Dicționar de prenume (2006, 2010), Nume de familie (din perspectivă istorică), vol. I (2004), vol. II (2010), vol. III (2018) și peste 200 de articole științifice apărute în ediții naționale și internaționale. Un impact considerabilasupra cititorului l-au avut articolele publicate în săptămânalul Timpul și în revista Natura, care cuprind ample și documentate informații privind originea numelor purtate de moldovenii dintre Prut și Nistru, vechimea lor, semnificația inițială, căile de pătrundere, date din documentele statistice, formele înregistrate și cele corecte. Este în afara oricărei îndoieli faptul că antroponimiadin Republica Moldova se identifică cu numele savantei Maria Cosniceanu.
Și pentru că nu este angajată doar în perimetrul strict al cercetărilor, dar este la fel de deschisă și pentru multe alte domenii ale spiritualității, intelectuala Maria Cosniceanu a fost răsplătită,pentru devoțiunea, seriozitatea și pasiunea cu care a realizat totul, cu diplome și distincții: Diploma de recunoștință a AȘM (1996); Diploma de Excelență a Primăriei Municipiului Chișinău (2004, 2011); Medalia „Meritul Civic” (2005); Diploma de laureat al ziarului „Timpul” (2006), Medalia AȘM „Dimitrie Cantemir” (2010); Diploma de gradul I a Guvernului Republicii Moldova (2010); Diploma Ministerului Educației al Republicii Moldova (2010); Diploma de Excelență a revistei „Limba Română” (2011); Diploma de laureat al săptămânalului „Literatura și Arta” (2019); Medalia Spirituală „Zamolxis” (2018); Ordinul „Meritul cultural-creștin” al Centrului creștin-ortodox „Sf. Teodora de la Sihla” (2019).
Îi urăm doamnei Maria Cosniceanu multă sănătate, ani binecuvântați și mereu să aibă oameni dragi în preajmă!