„Pagini de lingvistică basarabeană” (2022, București-Brăila, Editura Academiei Române, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”) este cea mai recentă carte a lingvistului Vasile Bahnaru. Culegerea cuprinde studii despre problemele de funcționare a limbii române în Basarabia țaristă, sovietică și postsovietică, cu ample raportări la contextele socio-politice locale și internaționale. Identitatea teritorială a limbii române este demonstrată prin inserții de istorie a limbii și de semasiologie.
Câteva titluri din cuprins:
Începutul modernizării lexicului românesc (pe baza operelor lui Varlaam, Dosoftei și Antim Ivireanu)
Naționalismul în publicistica lui Mihai Eminescu (analiză semasiologică și pragmatică)
Unele coordonate lingvistice ale limbajului poetic eminescian
Congresul al II-lea al Uniunii Scriitorilor din RSSM în contextul relațiilor româno-sovietice
Filologia și istoria sovietică moldovenească – diversiune științifică cu suport ideologic și geopolitic
Conceptul de câmp semantic în lexicologia modernă (cu referire specială la studiile lui Eugen Coșeriu) etc.